0756 983 227 / 0723 226 814    togetherwecare.ro@gmail.com

Cred – verbul care poate salva omenirea

Together We Care > Voluntariat > Cred – verbul care poate salva omenirea

Cred – verbul care poate salva omenirea

Cel mai mare cadou pe care i-l poți face propriului copil este credința ta că… veți reuși.

E greu să vorbești despre emoțiile implicate în legătura părinte-copil și asta pentru că intensitatea acestora este atât de mare încât devin nemăsurabile.

Spectrul emoțional în psihologie cuprinde o gamă largă de emoții, dar oare sacrificiile pe care le-ar face o mamă pentru puiul ei pot fi denumite? Mă îndoiesc, și tind să cred că știința, în unele cazuri, este lipsită de putere.

În fiecare duminică, prin intermediul “Together We care” cunoaștem povești de viață incredibile. Pe de o parte, părinți care stau alături de copiii lor 24 din 24, în speranța să-i vadă sănătoși și pe picioarele lor, pe de altă parte – copii care-și trăiesc viața în clinici, trezindu-se în fiecare dimineață cu speranța că în cel mai apropiat timp se vor întoarce… acasă. Un acasă, la care se gândesc în fiecare noapte înainte de somn.

Speranța copiilor de la Pediatrie și Oncologie este contagioasă, dar ce ne facem când părinții deși cred într-o șansă pentru copiii lor devin, fără să-și dea seama, din ce în ce mai nemotivați?

Ce ne facem când starea emoțională de vibrație joasă a părinților se transmite și copiilor, involuntar?

Copiii au nevoie de adulții din viața lor – ne place sau nu să spunem acest lucru pe nume. Și cea mai mare greșeală pe care o face adultul în relația cu copilul lui este faptul că-l consideră pe acesta un om matur în miniatură.
Faptul că un copil simte și spune lucrurilor pe nume, fără diplomație, nu ne dă dreptul să-l considerăm la același nivel cu noi. Un copil gândește, simte și trăiește emoțiile diferit de noi adulții, obișnuiți oarecum cu supraviețuirea.

Copiii nu știu să supraviețuiască, ei știu să trăiască.
Probabil de aceea, au cea mai mare nevoie de părinți motivați, de adulți care să le inspire încredere și, cel mai important – să nu le-o trădeze pe parcurs. Copiii au nevoie să simtă că suntem suficient de puternici să le fim alături în momentele frumoase ale vieții, dar și în cele mai critice. Cu siguranță, nu e o misiune ușoară pentru noi, adulții, cei care căutăm afecțiune de cele mai multe ori, asemenea unui copil, în relațiile pe care le avem, dar dacă alegem să fim părinți misiunea noastră este să ne încurajăm copiii, să le inspirăm încredere și motivație de a face ceva frumos cu viața lor.

E incredibil câtă speranță poate aduce în sufletul unui copil zâmbetul și atitudinea pozitivă a mamei lui. E incredibil cât de calm devine copilul odată ce simte liniștea interioară a părintelui care-i stă aproape.
Poate că pare imposibil să fim calmi când copilul ne stă pe patul de spital luni în șir, poate că e imposibil să ne cultivăm liniștea interioară când simțim suferința propriului copil, dar dacă există ceva cu adevărat important de știut referitor la acest subiect, acela este faptul că există situații în viață, în care putem interveni și avem putere de a schimba lucrurile și există situații în care puterile noastre sunt limitate.


Adevărata înțelepciune constă în a accepta ceea ce nu putem schimba și a lucra asupra a ceea ce avem putere de a schimba.  

Ori dacă vom forța să schimbăm ceva ce nu ne stă în putere, forța de presiune va opune rezistență din ce în ce mai mare și atunci câștigul va rămâne doar o dorință. Iar dorințele nu se îndeplinesc punând presiune pe ele și boala nu se învinge forțând-o să plece.

E adevărat că orice copil merită să fie fericit, să-și trăiască copilăria și să se bucure de ea, dar, la fel de adevărat este că viața are urcușuri și coborâșuri. Viața ne dă lecții și tot ea ne îndeamnă mai apoi să ne bucurăm de ele. Iar copii noștri trebuie să învețe aceste lucruri de la noi, adulții din viața lor, copiii noștri trebuie să învețe să spere, pentru că speranța este mai mult decât o datorie umană.
Haideți să continuăm să aducem zâmbete pe fața copiilor și să continuăm să motivăm părinții să CREADĂ…

Eugenia Balan – voluntar Together We Care

 

    Lasa un comentariu